„Toată visarea din lume nu va conta dacă nu eşti gata să te trezeşti şi să te pui la treabă.” — John C. Maxwell
Trăim într-o lume incertă, volatilă, complexă și plină de ambiguitate.
Cel puțin așa pare.
Trăim într-o lume a abundenței de informații și e foarte ușor să cazi pradă obezității informaționale care nu te va lăsa să aprofundezi.
Sunt mulți care au urcat în acest tren al acumulării de multă informație fără scop și sens, doar pentru că starea de visare le place mai mult decât îi doare trezirea la realitate.
Și nu mulți dintre noi văd acest lucru. Suferim de acel mimetism social în care copiem ce ne place din jur și nu ne gândim dacă ni se potrivește.
Venim pe lume dotați cu un creier, care este capabil să construiască o minte excelentă pentru succesul nostru și nu al altora. Și totuși ne lăsăm furați de ce au unii, ce fac alții, cum sunt alții…
Mintea este foarte senzitivă la schimbările informaționale, ca urmare și comportamentul nostru.
Consumăm excesiv de multă informație dar, cantitatea mare de informație nu ne ajută să desprindem esențialul de neesențial. Ajungem să nu decidem între ce e important și ce nu e important.
Gândim tot mai puțin pentru că avem tot mai multă informație.
Obezitatea informațională nu ne duce la expertiză. Și DA, e interesant ce exersăm pentru că acest lucru se poate transforma în abilitate.
Suntem sisteme care procesează informații. Colectăm, stocăm, procesăm și exploatăm informații.
Și e foarte interesant cât ne va costa în viitor, această obezitate informațională dacă nu știm cum să gestionăm procesul.
Dacă vom trăi într-o continuă reverie și nu vom fi în măsură să selectăm ce ne util și ce nu, ce ne este potrivit și ce nu, ce corespunde scopurilor și idealurilor noastre și ce nu… face sens să ne întrebăm unde vom ajunge.
Dacă nu vom vrea să ne trezim la realitatea noastră și nu la a celor din jur, probabil că vom fi predispuși acestor riscuri ale obezității informaționale.
Mintea noastră are o capacitate fantastică de a rezolva probleme.
Problema e bine să fie privită ca orice situație necunoscută nouă, care cere un anumit nivel de activare pentru a găși soluții. Majoritatea nu știu că mintea noastră este și un designer. Un designer creat pe baza a ceea ce i-am dat în zona de dezvoltare.
Ne-am lăsat supuși doar fluxului de informație care ne-a acaparat, sau am trecut mai departe într-o analiză să vedem ce este relevant și ce nu pentru creșterea noastră, noi vom vedea diferența!
E bine să știm că așa cum sunt problemele, acestea ne dezvoltă. Tipurile de probleme abordate și rezolvate valorizează și vectorizeaza dezvoltarea noastră. Noi de dezvoltăm în funcție de problemele pe care le rezolvăm. Și ce evităm să rezolvăm, nu ne va dezvolta competențe.
De ce?
Pentru că mintea se dezvoltă în direcția problemelor pe care le rezolvăm!
Așa că poate că acum mai mult ca niciodată e bine să te uiți la tine, să te aduci într-o stare de conștiență și să te analizezi!
Dacă vrei să lași mintea ta să fie într-o stare de visare continuă, timp în care copiază și nu-și construiește propria varianta de succes, acel lucru vei dezvolta la ține și nu vei pune în valoare, din potențialul care există la fiecare dintre noi.
Vrem să credem că expertiza se plătește bine, dar… nimeni nu ajunge expert în toate domeniile.
Că urmare un expert selectează ceea ce este necesar în congruență cu ce are valoros, pentru a costrui într-o direcție care-i dă unicitate.Pentru că noi ne costruim repertoriul nostru de expertiză.
Și în această construcție, mintea ne va însoți pe tot parcursul acestui proces. Vom alege să fim superficiali, așa ne vom dezvolta mintea. Vom alege probleme mai complexe care ne solicită și ne duc în faza de analiză în profunzime, așa se va forma și mintea noastră.
Mintea este rezultatul rezolvării problemelor noastre. Formă minții este dată de ceea ce am soluționat și rezolvat. Formă urmează funcția!
Arhitectura minții noastre e dată de funcțiile pe care le rezolva mintea. Problemele importante lasă urme de impact în mintea noastră..
Că urmare „toată visarea din lume nu va conta dacă nu eşți gata să te trezeşți şi să te pui la treabă.” — spune mentorul meu John C. Maxwell
De câte ori ți-ai făcut inventarul la ce există acum în viața ta?
De câte ori te-ai așezat să stai tu cu ține, să te uiți la ce e nevoie să rezolvi , cum vrei să-ți crești mintea? Cum și cât investim în mintea noastră, așa ne vom crește inclusiv expertiza noastră.
Și tu alegi dacă eșți expert în viața ta sau lași pe alții să facă lucrul acesta pentru ține … cu riscurile că nu te vei trezi niciodată.
Te las cu întrebarea: Ce alegi?