Ne dorim echipe performante în organizațiile noastre, nu-i așa?
Ne dorim echipe care să se reinventeze și care să producă valoare!
Suntem conștienți că dacă reușim să încurajăm formarea de echipe care învață continuu, organizațiile înfloresc.
Totul sună frumos… dar totuși de unde pornim și ce facem că să fim într-o astfel de stare de fapt?
Că în viața de zi nu pare chiar așa ușor.
Michael Jordan spunea: „Cu talent câștigăm meciuri dar cu munca de echipă și inteligența în slujba acesteia câștigăm campionate.”
Și exact așa este și în mediul organizațional… putem câștiga campionate în industria și pe piața pe care activăm.
Cum facem să construim echipe care poziționează organizațiile în top?
Poate ne uităm la diagrama de mai sus și avem în vedere următoarele aspecte:
- Să găsim jucătorii de echipă potriviti asigurând diversitate și incluziune, coeziune, competențe, abilități, roluri;
- Să ne gândim la asigurarea unei structuri solide: claritate în sarcini, obiective, viziune, misiune, norme și toate aceste în coerență cu nevoile părților interesate (stakeholders);
- Să fim în actualitate cu cererea și oferta, să urmărim și să descoperim real, nevoile clienților noștri și să găsim direcția convingătoare pentru toți;
- Să asigurăm un context de susținere potrivit, propice creșterii, motivant și inspirațional;
- Să găsim coach-ii potriviți de echipă. O echipă care are cel puțin un coach de echipă extern se simte provocată să se surprindă. Atenție: coaching-ul de echipă e mult mai mult decât un simplu proces de coaching de unu-la-unu.
Dar cum găsim jucătorii de echipă potriviți?
Eu folosesc instrumentul DISC de identificare a stilului de personalitate când sunt solicitată să antrenez o echipă.
E important să știm că nu aparținem unui stil de personalitate pentru totdeauna… nu e deloc așa.
Noi suntem în formare toata viața noastră.
Dar e bine să fim conștienți cum ne formăm și mai ales să știm ca stă în puterea noastră de a decide această formare astfel încât să ne crească.
Avem nevoie de diversitate în cadrul echipelor noastre deđi, aparent, ne înțelegem mai bine dacă suntem la fel.
Dar nu e vorba despre asta!
E bine să fim conștienți că o echipă e mult mai mult decât suma membrilor care o compun.
Ei, cum facem acest mix potrivit astfel încât să obținem MAXIM?
Prin aceasta cunoaștere și autocunoaștere a membrilor echipelor și prin folosirea diversității ca un ATU și nu un punct slab în echipă.
Ceea ce am pus mai sus pentru tine pare ceva necunoscut dar, pentru mine, antrenor de echipe și consultant comportamental metoda DISC e mai simplu.
Înțeleg că o echipa care creează valoare pentru organizație, are diversitate cel puțin din punct de vedere al stilului comportamental. Să nu vorbim de diversitate cognitivă, culturala, gen… foarte importante și acestea.
Am nevoie de persoane dominante care să tina direcția și să vadă ansamblul.
Am nevoie de persoane influente care să țină linia întâi și să aducă buna dispoziție în echipă prin suport.
Doamne Ferește să lipsească adevărații „team workeri” care susțin și mențin echipa fiind la dispoziția tuturor.
Aș putea să renunț la conștiincioși?
Nici vorba. Datele/detaliile/ acuratețea muncii lor ne asigură că vom lua cea mai bună decizie.
Despre toate aceste lucruri vom discuta în cel de-al doilea seminar online pe această temă în data de 3 august, ora 20:00.
Lasă-mi un mesaj și eu îți da datele de acces.