Ce să NU faci NICIODATĂ la începutul unei prezentări!
Salutare,
Paula aici.
Sunt multe moduri în care fiecare dintre noi putem să ne începem prezentările, multe moduri care funcționează extrem de bine pentru captarea atenției celor care ne ascultă.
Dar azi nu vreau să discutăm despre asta.
Astăzi vreau să discutăm despre ce să NU FACI NICIODATĂ la începutul unui discurs.
NICIODATĂ. NICIODATĂ. NICIODATĂ.
Văd mulți oameni care fac asta și îmi aduc aminte cum o făceam și eu. Acum dacă mă uit în spate pot să văd și să înțeleg de ce.
Ai văzut vreodată oameni care își încep discursul cu scuze?
“Îmi cer scuze, nu am avut suficient timp să mă pregătesc.”
“Îmi cer scuze, am foarte multe emoții.”
“Îmi cer scuze, am avut alte lucruri de făcut și uite, am uitat să mă pregătesc…dar HEI! SUNT AICI SĂ VĂ VORBESC DIN SUFLET ȘI VREAU SĂ FIȚI ATENȚI LA MINE!”
Așa cum îți spuneam, acesta era și modul meu preferat de a-mi începe discursul pentru că aveam impresia că dacă le spun oamenilor asta, aștepările lor de la mine și de la discursul meu vor fi mai mici și dacă vor fi mai mici, poate chiar am să reușesc să le depășesc.
Problema e că nu funcționează așa.
În momentul în care noi “ne scuzăm” că nu am avut suficient timp să ne pregătim ceea ce aud oamenii din fața noastră, în realitate, e “nu mi-a păsat suficient de mult de voi și de timpul vostru”.
Nu așteptările lor se reduc, ci valoarea pe care ei ne-o atribuie, nivelul de competență pe care îl avem în mintea lor.
“Îmi cer scuze, nu am avut suficient timp să mă pregătesc” nu ne pune într-o poziție din care putem surprinde audiența, ci este butonul care trimite atenția oamenilor din fața noastră la plimbare.
“Păi dacă el nu a avut timp să se pregătească, eu de ce să îl ascult?! Oricum ceea ce o să îmi spună nu o să fie UAU! …pentru că nu s-a pregătit.”
Știi despre ce vorbesc?
Cei mai mulți dintre noi gândim la fel când oamenii din fața noastră ne spun același lucru.
Și ghici ce?
Am observat o treabă interesantă. Noi folosim scuza asta pentru a ne asigura un impact mai mare (ceea ce spuneam mai sus, nu funcționează așa cum ne gândim)… și o mai folosim de cele mai multe ori, chiar și când nu e cazul.
Da, nivelul de pregătire pe care noi ni l-am dorit poate nu este și cel pe care l-am avut. Poate nu am avut timp să ne pregătim atât de mult pe cât ne-am fi dorit, dar poate atât cât ne-am pregătit este suficient pentru audiența noastră.
Standardele noastre de pregătire nu sunt cunoscute de oamenii din fața noastră, ei nu știu cât am vrut noi să ne pregătim și cât am reușit, nu știu cât efort am depus, cât timp am alocat.
Chiar dacă nu ai avut suficient timp să ne pregătim NU SUNE ASTA.
Nu îți tăia singur craca de sub picioare, nu trimite atenția audienței de la început la plimbare, nu îi face să simtă că nu sunt importanți pentru tine.
Pentru că atunci când ei simt că nu sunt importanți pentru tine, tu nu vei mai fi important pentru ei.
Și hai să îți mai spun un secret, momentul de început al unui discurs(împreună cu finalul acestuia) sunt momentele în care avem parte de cel mai ridicat nivel de atenție din partea oamenilor din fața noastră. Acela e momentul în care ei sunt acolo, cu noi, deschiși să fie surprinși.
De ce să folosesc momentul de atenție maximă cu lucruri neimportante, cu lucruri care pot trimite la plimbare atenția oamenilor din fața noastră?
Nu vreau să fac asta. Vreau să folosesc acest moment pentru a le stârni curiozitatea. Vreau să il folosesc pentru a le arăta că merită să ne dea toată atenția lor.
Așa că hai să lăsăm scuzele și să trecem direct la ceea ce contează.
Paula